De la Performanță la Profit: Cum îți crește valoarea mașinii o baterie hibridă corect întreținută Te-ai gândit vreodată să îți vinzi mașina …
De la Performanță la Profit: Cum îți crește valoarea mașinii o baterie hibridă corect întreținută Te-ai gândit vreodată să îți vinzi mașina …
Top 3 Greșeli comune pe care șoferii le fac și care distrug bateria hibridă Bateria hibridă este una dintre cele mai importante …
Mulțumim pentru un an extraordinar! Realizările noastre și recunoștința pentru încrederea voastră Pe măsură ce tragem linie la finalul acestui an, …
Top 5 motive pentru care bateria hibridei tale s-ar putea defecta fără semne prealabile Bateriile hibride sunt o componentă vitală a …
Bateriile moderne Panasonic prismatice Panasonic este unul dintre cei mai mari producători de baterii din lume, dar oricât de ciudat ar părea, …
1. Ideea porneşte din anul 1994, de la proiectul G21
Anii 1990 ridicaseră tot mai stringent problema amprentei automobilelor pentru ecologie, însă lumea auto se cam săturase să tot vadă concepte futuriste pe la saloane auto, care asta rămâneau a fi – doar concepte. Către anul 1994 presiunea de a trece la acţiune devenise tot mai mare, încât mai mulţi producători au venit cu idei mai îndrăzneţe – unele gata de a fi produse imediat, altele care încă urmau a fi produse, unele cu impact minor, dar practic, altele cu impact mai mare, dar într-un timp mai îndelungat. Toyota a lansat în anul 1994 proiectul G21 – un proiect de studiu la acea etapă încă secret, care avea menirea de a crea un automobil de serie cu adevărat ecologic şi de impact pentru secolul XXI, de unde şi denumirea G21. Scopul proiectului era clar, însă nu şi calea. Echipa trebuia să exploreze posibilităţile inginereşti, venind cu o soluţie viabilă.La început inginerii au jonglat cu soluţii mai simple, precum injecţia directă şi eficientizarea combustiei, dar în scurt timp au realizat că asta nu va fi suficient, aşa că au decis să opteze pentru ceva mult mai radical, un sistem de propulsie hibrid, ce ar combina mai multe tipuri de propulsie, făcând uz de avantajele fiecăreia. Aceste idei s-au materializat în conceptul Prius, arătat lumii în toamna anului 1995. Prototipul avea deja un electromotor, care asista un motor pe benzină, cele două motoare fiind dirijate de un modul de control – principiu care s-a păstrat şi astăzi. Motorul pe benzină avea o cilindree de 1.5 litri, aspirat natural adică fără turbină sau compresor, iar MG1 respectiv MG2 erau integrate între motorul pe benzină şi cutia de viteze automată cu raport continuu variabil. Ţinta conceptului era curajoasă: să aibă să fie de două ori mai eficient decât alte vehicule de aceeaşi dimensiune cu propulsie tradiţională.
2. Numele Prius vine de la cuvântul latin „prior”
Da, japonezii s-au inspirat din latină când l-au botezat pe Prius, derivându-l din cuvântul latin „prior”, tradus ca primul, pioner, sau avansat. Se pare că numele i-a fost de bun augur, modelul devenind cu adevărat un pioner în misiunea sa.
3. Primul automobil hibrid de serie din lume a fost lansat în 1997, aducând o serie de elemente inovatoare.
După ce conceptul a fost prezentat în 1995, a sosit momentul pentru modelul de serie – Prius. Sistemul său de propulsie era inspirat de același concept, combinând un motor pe benzină de 1.5 litri, cu 4 cilindri aspirat natural, cu două motoare generatoare cu magneți permanenți MG1 respectiv MG2, ambele fiind cuplate la o cutie automată E-CVT. Motorul termic funcționa pe baza ciclului Atkinson, utilizând tehnologia VVT-i și o compresie neobișnuit de mare pentru un motor pe benzină, de 13.5:1. Interesant este că turațiile erau limitate la 4,000 rpm, ceea ce ducea și la o putere maximă de doar 58 CP, prioritizând astfel eficiența. În plus, electromotorul furniza un supliment de 40 CP, deși intervalul său de funcționare era destul de restrâns, între 940 și 2,000 rpm. Bateria avea o capacitate de 6.5 Ah. Ulterior, puterea motorului pe benzină a fost mărită la 70 CP.
4. Toyota a produs Prius ani la rând fără a obține profit, înregistrând pierderi semnificative.
Pentru prima generație Prius, costurile de producție depășeau cu mult prețul de vânzare, motiv pentru care Toyota a decis să lanseze modelul exclusiv pe piața japoneză. Producția unui Prius din această generație costa peste 32.000 USD, în timp ce prețul de vânzare era echivalentul a puțin peste 16.000 USD, ceea ce însemna o pierdere de aproximativ 16.000 USD pentru fiecare vehicul vândut. În 1997, Toyota a comercializat 300 de unități Prius în Japonia, modelul câștigând rapid titlul de Mașina Anului în Japonia. În 1998, vânzările au crescut la 17.600 de unități, iar în 1999 la 15.200, toate pe piața japoneză. Deși aceste cifre erau încă reduse, Toyota a crezut în potențialul tehnologiei hibride și a decis să extindă Prius pe piețele nord-americană și europeană în anul 2000. Vânzările globale au atins astfel 19.000 de unități în acel an.
În 2001, primul an de distribuție globală completă, vânzările Prius au crescut considerabil, iar Toyota a lansat modelul Estima Hybrid în Japonia și a introdus un sistem mild hybrid pe sedanul Crown. Astfel, vânzările globale de modele hibride Toyota au ajuns la 36.900 de unități în 2001. Din 1997 până în acel moment, Toyota a vândut 89.200 de vehicule hibride, încă sub pragul de 100.000 și, în continuare, fără profit.